Preistorie
Punct de plecare orientativ: anul 12.000 î.Hr.
Intervalul de timp de-a lungul căruia au fost inventate câteva lucruri esențiale
pentru ridicarea standardului de viață al oamenilor primitivi este greu de
stabilit cu exactitate la nivel global. Dincolo de asta, ordinea în timp a
apariției lor poate fi trasată și a fost reconstruită pe baze logice și
arheologice. Dintre aceste lucruri, cel care ne interesează în mod special
aici, la PAS, este – desigur – automobilul.
Context
În paleolitic, strămoșii oamenilor au început să folosească și să optimizeze unelte improvizate din piatră și os. Tehnologia de construcție a colibelor și adăposturilor a apărut și a evoluat în primele forme de comunități. La un moment dat, pentru casele primitive a devenit necesară transportarea materialelor la locul de construcție ales – adică spațiul vital al gintei sau tribului. Problemă dificilă: transportul pietrelor. Motiv: masa lor mare. Paleoliticul a durat până acum 12.000 de ani.
După pragul vag al ultimilor 12.000 de ani,
vorbim despre epoca neolitică. Pe atunci progresul a luat amploare în
agricultură și în tehnica elementară. Neoliticul târziu este
faza istorică a apariției primelor lucruri asimilabile noțiunii
de „vehicul”. Propulsia lor: forța fizică, mai ales cea umană.
Ce au descoperit strămoșii noștri pe atunci:
dacă un bolovan mare și greu rămâne stă pe pământ, va fi dificil să îl deplasezi,
deoarece întâmpină o rezistență considerabilă la înaintare (frecare cu solul,
denivelări, etc). Călătoria ar fi lentă, grea, plină de obstacole. Însă cum ar
fi să îl împingi de-a lungul unor trunchiuri de copaci așezate longitudinal,
paralel și orientate convenabil în direcția mișcării dorite? Ei bine, în acest
fel bolovanul devenea mult mai ușor de deplasat.
Șasiu sau, în fine, un fel de...
Următorul pas spre progres s-a făcut pornind
de la această constatare: în cazul fixării bolovanului pe bușteni, frecarea de
alunecare se mută de la zonele de contact dintre bolovan și trunchi către cele
dintre trunchi și teren. Ideea s-a dovedit a fi bună pentru un transport mai cursiv,
deoarece nu mai trebuia să folosești cel puțin patru busteni, reamplasându-i pe
perechi în fața bolovanului pe masură ce călătoria avansa.
Role din trunchiuri puse transversal
Altă direcție de lucru spre facilitarea
transportului greu apărută tot în neolitic: mișcarea bolovanilor pe trunchiuri
așezate transversal în fața lor, asigurând o funcție de rulare. Frecarea de
alunecare generată de împingerea bolovanului pe sol sau pe trunchiuri
longitudinale a fost astfel înlocuită cu frecare de rostogolire – semnificativ
mai ușor de învins, așa cum demonstrează și unele experimente simple din fizică.
Continuarea deplasării necesită, inevitabil, recuperarea buștenilor peste care
a trecut bolovanul și reamplasarea lor în fața acestuia, pe direcția de
înaintare. Evident, ai nevoie de o mulțime de trunchiuri de copac pentru a proceda
astfel.
Curând, tehnicile de transport au evoluat în sensul deplasării de sănii din lemn puse pe bușteni cu funcție de role. În acest fel, a devenit mult mai ușor să nu-ți cadă uneori bolovanul de pe role la mutarea rolelor din spate în față și să execuți schimbări de direcție.
Și domesticirea animalelor a avut loc în
neolitic, legată fiind de dezvoltarea agriculturii. Recursul la tracțiunea
animală pentru a deplasa lucruri grele a început tot cam pe atunci. Cu
siguranță, strămoșilor noștri nu le-a trecut prin minte că tracțiunea animală avea
să fie folosită în mod curent de-a lungul mai multor milenii, aproximativ până
la începutul secolului al XX-lea.
Vehicul
Dar dacă buștenii puși transversal pe jos, care
se rostogolesc în timpul deplasării, ar putea fi atașați la sanie, în loc să tot
fie mutați succesiv, câte unul, în fața acesteia? În cele din urmă, materializarea
unui astfel de concept a devenit posibilă datorită progreselor în producția,
diversificarea și utilizarea uneltelor. Vorbim aici despre noi unelte, necesare
pentru a ciopli și fasona componente din lemn și piatră. La un moment dat, apariția
funiilor flexibile și rezistente, țesute din fibre vegetale, și unsorile bazate
untură și/sau uleiuri vegetale au îmbogățit către sfârșitul erei neolitice patrimoniul
tehnic al mijloacelor de transport.
Trebuie să recunoaștem, o sanie rigidizată
dotată cu suporturi pentru componentele de rulare elementare plasate dedesubt,
este deja un vehicul. Tras de animale (a căror domesticire a intervenit în
acele vremuri), acest vehicul neolitic a rezolvat nevoile de transport ale
societății primitive mult mai eficient decât orice altceva cunoscut până
atunci.
Oricum, acest vehicul primitiv era
caracterizat de o rezistență la rulare apreciabilă pe aproape toată lățimea
(mai precis, toată lungimea buștenilor sau a sețiunilor din lemn cu funcție de
role, dispuse transversal față de sensul de mers) și nici nu putea să schimbe prea
ușor direcția de mers.
Inedit: în intervalul în care s-au realizat
aceste progrese în tehnologia transporturilor, ceramica începuse să fie produsă
pe roți de olărit, dar potențialul utilizării conceptului de roată pentru deplasarea
vehiculelor nu a fost observat și exploatat prea curând. Unul dintre motivele
acestei situații a ținut de lipsa cunoștințelor legate de prelucrarea
metalelor, care aveau să devină ulterior baza unor tehnici și unelte
superioare. Această tehnologie nu s-a dezvoltat decât după neolitic, în prima
fază a epocii metalelor (cupru, apoi bronz).






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu