Dacă se aștepta cineva ca masca frontală în
stil „dinți de castor” a sportivelor BMW Seria 4 să fie semnificativ redesenată
la facelift, ei bine, nu a fost așa.
Modificările de design cu care se prezintă BMW Seria 4 în variantele sale Coupe și Cabrio de-acum înainte au o tentă hightech sesizabilă, dar nu sunt nicicum radicale. Acestea sunt completate cu optimizări și perfecționări tehnice. La bord, se va face remarcată modificarea sistemului multimedia iDrive, dotat cu QuickSelect și cu un soft BMW Operating System 8.5. S-au înmulțit funcțiile de siguranță și de asistare a conducerii, cu unele implicații pe tema deplasării autonome.
Opțional, sunt propuse noi faruri adaptive cu efect antiorbire de tip LED-Matrix
și stopuri Laserlight, cu grafică spectaculoasă. Aspectul exteriorului a fost împrospătat și cu noile
nuanțe de vopsea metalizată New Cape York și Fire Red.
La baza ofertei continuă să fie propus motorul turbo cu benzină de 2,0 l și 184 CP, dar reprezentativă în mod convingător pentru spiritul seriei este abia versiunea imediat superioară, de 2,0 l și 245 CP. Toate variantele de motorizare cu 6 cilindri de 3,0 litri – atât diesel, cât și benzină – sunt de tip mild-hybrid. Indiferent de varianta de motorizare, la nivelul transmisiei întâlnim cutia de viteze automată cu 8 trepte Steptronic Sport, de origine ZF.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu